Craiovenii se pot plimba de joi, timp de o săptămână, gratuit, cu un autobuz sută la sută electric.
Solaris a fost desemnat anul trecut “autobuzul electric al anului 2017”.
“Acesta este autobuzul electric al anului 2017, respectiv modelul Solaris Urbino 12. Această distincţie a fost acordată la Bruxelles anul trecut, în martie, formată dintr-un juriu de 29 de ziarişti de specialitate din 29 de ţări, iar distincţia a fost acordată cu prilejul Târgului Internaţional de la Hanovra de anul trecut”, a explicat Florin Chivu, reprezentant al companiei Solaris.
Autovehiculul a fost încărcat în noaptea de miercuri spre joi, timp de şase ore, iar în această după-amiază a pornit pe cele mai importante trasee din Craiova.