„Reșița merge spre verde”, anunță primarul Ioan Popa la finalizarea unei investiții derulate cu fonduri de la Ministerul Mediului, care a vizat realizarea la Reșița a cinci noi stații pentru încărcarea mașinilor electrice.

„Continuăm să dezvoltăm rețeaua de stații de alimentare electrică din oraș. Pe lângă cele două stații de încărcare deja existente, alte cinci au fost puse în funcțiune săptămâna aceasta. Valoarea investiției este 1.034.511 lei, din care 936.149 lei fonduri nerambursabile, obținute de la Ministerul Mediului.
Cine are în plan să cumpere un automobil electric sau hibrid-plug-in trebuie să știe că la Reșița încărcarea este subvenționată 100% de către Primărie”, transmite primarul Ioan Popa.

În urmă cu ceva timp, Primăria Reşiţa a accesat Programul Infrastructură de Alimentare Verde în Municipii, derulat de Agenţia Fondului de Mediu, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi şi pentru promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 1.398.510,59 lei, din care valoarea totală a cheltuielilor eligibile finanţate de AFM a fost de 936.149,17 lei.

Sursa text si foto. Articolul integral il puteti citi pe Reper24.ro, pe Caon.ro si StirileTransilvaniei.ro