Si-a pastrat formele placute si a renuntat la motorizarile pe combustie interna si acum, noul model electric Hyundai Kona este pregatit pentru o piata care cere din ce in ce mai insistent vehicule crossover cu emisii scazute de CO2.

Mai mult, in incercarea de a castiga o piata cat mai larga in aceasta zona, cei de la Hyundai au dezvoltat doua tipuri de trenuri de rulare, cu puteri diferite, autonomie diferita si, binenteles, la preturi diferite.

Prima versiune este propulsata de un motor electric care produce 133 de cai putere si are un cuplu-forta instant de 395 Nm. Masina vine dotata cu un pachet de baterii de 39,2 kWh, care poate duce, conform celor mai recente teste, la o autonomie de 300 de kilometri.

In cazul in care optati pentru a doua varianta, va veti bucura de 201 cai putere si, pe modelul de baza, de acelasi cuplu-forta. Diferenta se face la capitolul baterii, pachetul acestei versiuni, de 64 kWh, ducand la o autonomie de 470 de km.

Pachetul de baterii de 39,2 kWh se va incarca in aproximativ 6 ore si 10 minute, in timp ce cel de 64 kWh va efectua aceeasi operatiune in aproximativ 9 ore si 40 de minute. Din fericire, cei de la Hyundai au implementat si un sistem de incarcare rapida care, cu ajutorul unui incarcator de 100 de kW (la curent continuu) poate “umple” bateriile, pana la 80%, in aproximativ 54 de minute.

In ceea ce priveste performantele, versiunea de baza Kona accelereaza de la 0 la 100 de km/h in 9,3 secunde, in timp ce varianta mai puternica face acelasi lucru in 7,6 secunde, adica destul de aproape de valorile obtinute de un model hatchback normal. Ambele masini au viteza maxima limitata la 167 de km/h.

Daca sunteti ingrijorati ca pachetul de baterii ocupa mult spatiu, inginerii de la Hyundai sustin ca noua platforma Kona a permis integrarea acestuia astfel incat sa nu impacteze spatiul din cabina. Mai mult, fara cablul de incarcare, spatiul din portbagaj ajunge la 373 de litri, cu cablu acesta coborand la 332 de litri.

Elementele stilistice ale masinii nu au suferit modificari importante fata de modelul standard, desi am intalnit cateva modificari subtile, printre care noile jante exclusive din aliaj de 17 inch sau noua grila frontala inchisa. In plus, producatorul a modificat usor si bara frontala, care a devenit mai aerodinamica si se continua in camasi laterale care au rolul de a reduce turbulentele, si a montat si un spoiler nou pe acoperisul modelului.

In cabina, am remarcat instrumentarul de bord digital, dotat cu un display de 7 inch, scaunele frontale electrice cu opt moduri de ajustare a pozitiei, dar si functiile de incalzire si ventilare. Scaunul soferului are si un suport lombar cu doua pozitii care, optional, poate fi incalzit.

Hyundai va prezenta noul model Kona, primul model subcompact crossover complet electric din lume, la Salonul Auto de la Geneva 2018, eveniment ce debuteaza pe 6 martie.