Piața automobilelor din România nu a asimilat prezența mașinilor electrice, așa cum se întâmplă în Statele Unite ale Americii și în Vestul sau, mai ales, în Nordul Europei.

Vânzările de mașini electrice și hibride au ajuns în România la 2.074 de unități, în primele 10 luni ale anului 2017. Asta e creștere cu 148% față de aceeași perioadă din anul anterior. Ca o comparație, în Norvegia, stat care a înțeles importanța eliminării poluării, 52% din automobilele vândute au fost electrificate complet sau parțial. Norvegia și-a impus eliminarea mașinilor cu propulsie clasică începând cu anul 2025.

 În România, statul îi ajută pe cei ce vor să-și achiziționeze o mașină electrică. Astfel, cei care îşi vor cumpăra un automobil 100% electric vor primi prin programul guvernamental Rabla Plus un ajutor de circa 6.000 de euro.

Cea mai accesibilă mașină electrică este Renault Twizy Electric care este de fapt încadrat la categoria cvadricicluri, categoriile L6E (cvadriciclu ușor) și L7E (cvadriciclu greu). Aceasta costă 7.000 de euro, poate transporta doi pasageri și are o viteză maximă de până la 80 de kilometri la oră. Autonomia bateriei este de până la 100 de km. La acest preţ se mai adaugă chiria bateriei: de la 30 euro cu TVA pe lună, pentru un rulaj de 2.500 de kilometri pe an.

Din păcate, cei care doresc să-și cumpere un Renault Twizy Electric nu pot beneficia de ajutorul de la stat, întrucât Twizy este inclus la categoria cvadricicluri. Ajutorul de 6.000 de euro se acordă doar pentru autoturisme.

Cea mai ieftină mașină electrică din Europa

Dintre producătorii mari de automobile, tot Renault deține în portofoliu unul dintre cele mai ieftine automobile electrice. Este vorba despre Renault Zoe, care se vinde în Marea Britanie la prețul de 14.000 de lire sterline. Pe piața din Anglia, doritorii pot închiria acumulatorul automobilului cu prețuri ce variază de la 49 la 110 lire sterline pe lună.

Renault Zoe este un hatchback spațios și sigur, cu cinci uși, cu un rating Euro NCAP de cinci stele. În România, aceeași prețul aceluiași automobil pornește de la 20.200 de euro.

Nissan Leaf e un alt automobil accesibil. Este și el destul de ieftin pe piața din Marea Britanie. Prețul acestei mașini pleacă de la aproape 19.000 de euro. Bateria de pe Leaf are o autonomie de aproape 200 de km și un timp de încărcare de 8 ore.

Cea mai ieftină mașină electrică din lume

 

General Motors a lansat în urmă cu câteva luni cea mai ieftină mașină electrică din lume: 5.300 de dolari și se vinde în China. Prețul inițial a fost de 14.000 de dolari, dar a devenit extrem de mic, pentru că General Motors a primit mai multe subvenții guvernamentale și locale pentru reducerea emisiilor gazelor de seră. Mașina se numește Baojun E100, are două locuri și o autonomie de 160 de kilometri. Peste 5.000 de persoane s-au înscris deja pe o listă de așteptare pentru a cumpăra primele 200 de modele Baojun E100.